Mama predă ştafeta


Cotidianul ProSport a publicat azi un reportaj cu Mariana Târcă și despre proiectul Corona Brașov. “Am o satisfacţie mult mai mare în momentul în care văd că o jucătoare la o anumită valoare ajunge la un alt nivel după ce a trecut şi prin mâna mea”, spune Mariana Târcă.

Mariana Târcă (49 de ani) are câteva recorduri care cu greu pot fi egalate în handbalul românesc, atât din punct de vedere al meciurilor jucate (335), cât şi al golurilor marcate pentru echipa naţională (2.043). Considerată cea mai bună “stângace” a României din toate timpurile, fosta tricoloră şi-a câştigat în ultimul sezon un loc în istoria handbalului românesc şi ca antrenor.

Târcă a comis o “infracţiune” memorabilă: a folosit şase junioare în loc de cinci într-un meci de campionat, cât prevede regulamentul FRH, astfel că echipa pe care o pregăteşte, Corona Braşov, a pierdut la masa verde jocul câştigat pe teren şi a fost penalizată cu un punct. Adică un “delict” considerat de FRH cel puţin la fel de grav cu neprezentarea la un meci de campionat, cum a fost cazul Brăilei, sau peste faptul că o altă grupare nu a putut asigura asistenţa medicală, exemplul “U” Cluj. “Chiar dacă am terminat sezonul pe poziţia a 6-a, pentru mine şi pentru fete locul final a fost 5! Tot cazul nostru mi-a lăsat un gust amar. Dacă ar fi vorba de fete cu dublă legitimare aş mai înţelege, dar când aceste handbaliste sunt crescute de noi nu mai înţeleg de ce nu avem voie să le promovăm. Nu cred că ar trebui să existe o limitare în ceea ce priveşte junioarele. Spre exemplu, Anita Gorbicz a fost promovată la 15 ani. În Liga Naţională avem jocuri unde îţi permiţi să foloseşti mai multe junioare”, explică Târcă.

“Eu construiesc, nu primesc”

În ciuda experienţei pe care a avut-o în sezonul recent încheiat, Mariana Târcă susţine că va continua să promoveze jucătoare ori de câte ori va avea ocazia: “Sunt unii antrenori predestinaţi să construiască echipe, iar alţii să le primească gata făcute. Eu fac parte din prima categorie şi voi rămâne toată viaţa un astfel de antrenor. Am o satisfacţie mult mai mare în momentul în care văd că o jucătoare la o anumită valoare ajunge la un alt nivel după ce a trecut şi prin mâna mea”.

Articol complet: http://www.prosport.ro/alte-sporturi/handbal/mama-preda-stafeta-9735620.

Sursa: ProSport, autor Marius Huțu

Foto: ProSport

This entry was posted in Primele ştiri. Bookmark the permalink.

Leave a Reply